Arhivă de ştiri
Start
Contactare
Despre noi
Statutul LARG
Biografii
Despre membrii ligii
Galerie foto
Realizări
Arhivă de ştiri
Impressum
Publicitate Web

Ambasada Română

Consulatul român München


   WESTFALIA   

Asociaţia germano-română WESTFALIA e.V. Minden


Actualizat la:
7 August 2011

eXTReMe Tracker

Activităţi | Ştiri de la asociaţii | Conferinţe | Cereri de reclamă Cereri de aderare | Contactaţi Liga

O piesă de Gheorghe Săsărman în premieră la Teatrul Nottara

  Vineri 3 noiembrie a.c. a avut loc la Teatrul C. I. Nottara din Bucureşti (sub titlul „Nemuritorul”) premiera piesei „Deus ex machina” a scriitorului Gheorghe Săsărman (stânga). Spectacolul, în regia Brigittei Drodtloff şi avându-l ca protagonist pe Ştefan Radof, a fost inclus în repertoriul teatrului şi va fi reluat pe tot parcursul stagiunii. Regizoarea a recurs la o soluţie tehnică ingenioasă: personajele supranaturale (Lucifer, Angela, Deus), filmate, sunt proiectate pe un ecran, iar Uomo, omul în carne şi oase, evoluează pe scenă şi dialoghează cu imaginile din film. Ştefan Radof a reuşit o excelenţă performanţă actoricească, conferind deplină veridicitate acestui dialog cu făpturi care par să existe doar în propria lui imaginaţie.

 

Piesa e prezentată astfel în programul de sală, prin cuvintele regizoarei: „Tema este clasică, lupta între diavol şi înger pentru sufletul unui om aflat în pragul morţii. Diavolul ispiteşte cu bogăţie, putere, tinereţe. Îngerul oferă doar credinţa în eternitatea divină. Oare acesta să fie motivul pentru care nu s-a auzit niciodată de un pact cu îngerul? Omul este modest: el vrea nemurirea, nimic altceva. (...) Nemurirea este o iluzie, diavolul bântuie în fantezia noastră, îngerul este o dorinţă, un vis, Dumnezeu – o speranţă.

Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu pregăteşte, în aceeaşi regie, punerea în scenă a versiunii germane a piesei – premiera urmează să aibă loc cu prilejul sărbătoririi a cinci decenii de existenţă a secţiei germane. Iar preluarea şi aici a piesei capătă o semnificaţie aparte, în contextul rolului de capitală culturală europeană, pe care Sibiul îl va deţine în anul 2007.

( foto: Teatrul Nottara, sursa foto: http://thumbs.fotopic.net)

 

Sincere felicitări!

Lucian Hetco

Comentariile cititorilor
Aici puteţi adăuga comentariile Dvs.:     * câmpuri obligatorii
* Numele, Prenumele :   
Email : 
* Oraşul, Ţara :   
* Comentariul Dvs. : 
  

     Administrator | Webmaster | Contact | Impressum | Login      Copyright © LARG 2003 - 2017