Arhivă de ştiri
Start
Contactare
Despre noi
Statutul LARG
Biografii
Despre membrii ligii
Galerie foto
Realizări
Arhivă de ştiri
Impressum
Publicitate Web

Ambasada Română

Consulatul român München


   WESTFALIA   

Asociaţia germano-română WESTFALIA e.V. Minden


Actualizat la:
7 August 2011

eXTReMe Tracker

Activităţi | Ştiri de la asociaţii | Conferinţe | Cereri de reclamă Cereri de aderare | Contactaţi Liga

Rostul ligii LARG

Dr. Arh. Gheorghe Sasarman, Presedintele Ligii Asociatiilor Româno-Germane din Germania, explica intr-un document cuprinzator rostul ligii asociatiilor romano-germane LARG, de curand infiintata, anume de a actiona pentru pastrarea identitatii culturale a membrilor comunitatii românesti, în procesul unei integrari armonioase în sânul societatii germane.
 

Aceasta clarificare va lamuri speram anumite voci sceptice, explicând faptul ca LARG este o organizatie umbrela, ce poate adaposti orice organizatie româneasca din Germania, cu conditia de functiona ca asociatie (eingetragener Verein).

 

Stimati membri ai comunitatii românesti din Germania,
 

Ati auzit poate, sau aflati abia acum, ca la 16 noiembrie 2002 a luat nastere Liga Asociatiilor Româno-Germane din Germania (LARG), organizatie care îsi propune sa militeze pentru pastrarea identitatii culturale a membrilor comunitatii românesti, în procesul unei integrari armonioase în sânul societatii germane. Liga s-a format prin asocierea libera a opt asociatii româno-germane si a deschis calea pentru ca, prin formarea de noi asociatii locale si prin aderarea celor care înca nu sunt înca membre, sa se ajunga la constituirea unui for reprezentativ pentru întreaga comunitate româneasca, în stare sa-i contureze personalitatea, sa-i trezeasca ceea ce s-ar putea numi o constiinta de sine, sa-i faca auzit glasul.

 

Ar fi fost, desigur, de preferat ca, de la bun început, la adunarea constituanta sa fi luat parte delegati ai tuturor asociatiilor româno-germane existente la acea ora pe teritoriul Germaniei. Initiatorii s-au straduit pe parcursul a sase luni, cât a durat faza pregatitoare, sa identifice cât mai multe asemenea organizatii si li s-au adresat cu apelul de a se alatura initiativei de constituire a Ligii. Tocmai pentru a asigura o participare cât mai larga, fara nici un fel de retineri, statutul garanteaza existenta autonoma a asociatiilor membre, deplina lor libertate de a-si urma pe mai departe profilul si activitatea proprie, motiv pentru care stipuleaza în mod expres neutralitatea politica si religioasa a LARG. Liga este conceputa ca un organism menit sa mijloceasca comunicarea între asociatiile membre, sa initieze actiuni comune si sa le reprezinte în exterior, iar nu ca un organ ierarhic suprapus, un centru care sa dea directive si sa impuna alinierea la o anume platforma ideologica. Cu toate acestea, unele asociatii cu care am luat legatura continua sa menifeste rezerve, explicabile în parte prin experiente care tin de domeniul trecutului, dar greu de justificat în situatia actuala.

 

Din partea unor reprezentanti ai unor asociatii ramase în expectativa, se manifesta nu o data tendinta de a privi Liga ca pe o alta asociatie, situata în acelasi plan. Dar Liga, chiar daca are statut de asociatie (Verein), este o organizatie de tip umbrela (Dachverband), ea este personificarea sumei tuturor organizatiilor asociate. Liga nu are ca membri persoane fizice, nu are un activ propriu, ea exista practic numai prin organele ei – adunarea generala si comitetul de conducere. Aceeasi confuzie apare si în unele formulari din raspunsurile care ne sunt adresate, când în cuprinsul lor o asociatie anume e pusa pe acelasi plan cu Liga, adica cu o asociere de asociatii. Sa fim bine întelesi, aici nu-i vorba de orgolii, de ierarhii, nici de judecati de valoare, ci de cerinta de natura logica de a nu încurca planurile în care se poarta discutia. Nu este vorba de o colaborare între o asociatie anume si LARG, ci de aderarea asociatiei respective la LARG. Aderând la Liga, orice asociatie locala intra în rând cu toate celelalte asociatii membre – nici mai mult, nici mai putin.

 

Unul dintre motivele des invocate de catre cei care se arata sceptici în privinta rostului aderarii la Liga este o
 

pretinsa neconcordanta între statutul LARG si angajamentul politic activ al asociatiei din care ei fac parte. Din punctul nostru de vedere, nu exista aici nici un fel de neconcordanta, deoarece nici o prevedere a statutului LARG nu interzice asociatiilor membre un asemenea angajament, cum de altfel nu aduce nici un fel de stirbire autonomiei depline si manifestarii initiativelor de orice fel ale acestora, cu conditia sa nu contravina prevederilor Constitutiei germane. Trebuie precizat ca si din partea unora dintre asociatiile membre ale LARG au existat si desigur vor continua sa existe luari de atitudine publice, fara ca acest fapt sa fi constituit un obstacol în calea aderarii lor la Liga.

 

Uneori se merge mai departe, conditionându-se aderarea la Liga de sprijinirea actiunilor cu caracter politic ale asociatiei în cauza. Daca Liga ar accepta o asemenea conditie prealabila, ea ar trebui sa fie de acord în principiu sa sprijine si actiunile cu acelasi caracter ale altor asociatii membre. Cine ne asigura însa ca toate aceste asociatii membre, prezente si viitoare, vor fi de acord cu ideile formulate în apelurile unora sau ale altora? O abatere de la preceptul neutralitatii politice ar avea ca rezultat, pe lânga compromiterea caracterului de asociatie obsteasca, favorizata fiscal, si deci a posibilitatii de a recurge la sprijinul financiar al unor sponsori, fie o permanenta secatuire în polemici pe teme politice (si stim cu totii cât de pestrit este spectrul politic al diasporei românesti), fie alinierea silita la o anume platforma politica si ideologica, ceea ce ar îndeparta numerosi membri potentiali, ar reduce simtitor si chiar ar anula sansele ca LARG sa ajunga vreodata un for reprezentativ pentru întreaga comunitate româneasca din Germania. De o asemenea unitate de monolit ne-am saturat însa cu totii pâna peste cap. Asadar, fiecare asociatie care adera la Liga este libera sa adopte atitudinea politica pe care o doresc membrii ei, dar tocmai de aceea LARG este obligata sa pastreze, la nivelul Ligii, o stricta neutralitate. Liga nu vrea sa impuna nimanui o anume linie politica, si nici nu poate accepta ca vreuna dintre asociatiile membre sa pretinda ca luarile ei de atitudine sa fie sprijinite activ de catre Liga. Mijlocind comunicarea, schimbul de informatii si conlucrarea în diverse domenii a asociatiilor membre, LARG înlesneste implicit si posibilitatea ca actiunile concrete ale unei asociatii, inclusiv luarile de atitudine sau apelurile publice, sa-si gaseasca ecou si din partea altor asociatii membre. Liga îsi va pastra însa si pe viitor pozitia neutra, abtinându-se sa faca recomandari la acest capitol. Aceeasi argumentatie este de altminteri valabila si în privinta pastrarii neutralitatii religioase a LARG.

 

Se face uneori afirmatia ca LARG s-ar concentra excesiv pe o latura eminamente culturala. Cum principalul ei obiectiv este acela de a asigura pastrarea identitatii culturale a comunitatii românesti, concentrarea asupra laturii culturale este fireasca si nu vedem ce i s-ar putea reprosa. Dar profilul activitatii LARG este mult mai complex decât s-ar putea întelege prin reducerea la aspectul cultural. Pentru a explicita aceasta, as face o diferentiere între doua nivele care intra în discutie. Când se vorbeste despre activitatea Ligii, se poate avea desigur în vedere suma activitatii asociatiilor membre. Aici însa, la nivelul de baza, fiecare asociatie este suverana, îsi defineste de sine statator profilul, planul de activitate, actiunile, iar rolul Ligii este doar acela de mijlocitor al comunicarii si eventual de initiator al unor actiuni comune, care nu se pot desfasura decât tot la nivelul de baza, chiar atunci când exista o anume corelare sau coordonare. Exista însa o sumedenie de activitati care depasesc posibilitatile unei asociatii, fie sub aspectul resurselor, interesului public, cuprinderii teritoriale, fie sub acela al caracterului reprezentativ global, la nivelul comunitatii românesti luate în ansamblu. Rolul LARG este în primul rând si în mod special tocmai de a desfasura activitati din aceasta categorie. Acesta este orizontul propriu de actiune al Ligii, câmpul în care ea este de neînlocuit, acesta este pricipalul folos pe care LARG îl poate aduce comunitatii românesti, asociatiilor membre, rostul principal al asocierii acestora într-o Liga.

 

Cu privire la orizontul propriu de actiune al Ligii, la obiectivele si planul ei de activitate, este util sa enumeram aici acele actiuni pe care consideram ca numai Liga si mai ales ea este în masura sa le initieze si sa încerce, cel putin, a le finaliza:
 

  • stabilirea si întretinerea de contacte cu autoritatile germane centrale si ale landurilor;
     

  • solicitarea si obtinerea statutului oficial de minoritate pentru comunitatea româneasca din Germania;
     

  • stabilirea si întretinerea de contacte cu autoritatile românesti (Departamentul pentru românii de pretutindeni, Ambasada Româna din Germania, Consulatele României, Institutul cultural român), definirea si realizarea de proiecte comune;
     

  • stabilirea si întretinerea de contacte cu organizatiile altor comunitati din Germania (a sasilor ardeleni, a svabilor banateni, a ungurilor etc.), definirea si realizarea de proiecte comune;
     

  • stabilirea si întretinerea de contacte cu organizatii românesti din alte tari ale lumii;
     

  • înfiintarea portalului pe internet al LARG, a unui buletin de stiri si a unui ziar electronic, a unei publicatii periodice tiparite;
     

  • desfasurarea de studii privind comunitatea româneasca din Germania – geneza, cartare, structura, grad de organizare, realizari, personalitati de frunte;
     

  • organizarea unor întâlniri ale românilor din Germania, însotite de simpozioane, mese rotunde, festivaluri;
     

  • realizarea unei expozitii itinerante si a unei brosuri cu tema “Comunitatea Româneasca din Germania se prezinta”;
     

  • organizarea unei participari largite la traditionalul pelerinaj de la Sultzmatt;
     

  • realizarea unei expozitii itinerante de carte si a unui catalog al autorilor români din Germania;
     

  • organizarea unor “Zile ale culturii românesti” la scara întregii Germanii;
     

  • organizarea unor cursuri de sâmbata (limba româna, plus elemente de geografie si istorie a României) pentru cei din generatia a doua;
     

  • obtinerea de subventii, recrutarea de sponsori si donatori.

     

Succesul unor asemenea actiuni poate contribui decisiv la conturarea personalitatii si la pastrarea identitatii culturale a comunitatii românesti din Germania, la definirea si afirmarea intereselor acesteia. Si cred ca avem toate sansele sa reusim – daca ne vom uni fortele, daca vom depasi disensiunile, scepticismul si neîncrederea, daca ne vom organiza la fel de eficient ca alte comunitati de aceeasi talie. Sa facem din Liga o organizatie puternica, activa, cu o cuprindere larga, cu adevarat reprezentativa!

 

Dr. Arh. Gheorghe Sasarman
Presedintele Ligii Asociatiilor Româno-Germane din Germania  2002-2004
München, 14 ianuarie 2003

Comentariile cititorilor
Aici puteţi adăuga comentariile Dvs.:     * câmpuri obligatorii
* Numele, Prenumele :   
Email : 
* Oraşul, Ţara :   
* Comentariul Dvs. : 
  

     Administrator | Webmaster | Contact | Impressum | Login      Copyright © LARG 2003 - 2017