Arhivă de ştiri
Start
Contactare
Despre noi
Statutul LARG
Biografii
Despre membrii ligii
Galerie foto
Realizări
Arhivă de ştiri
Impressum
Publicitate Web

Ambasada Română

Consulatul român München


   WESTFALIA   

Asociaţia germano-română WESTFALIA e.V. Minden


Actualizat la:
7 August 2011

eXTReMe Tracker

Activităţi | Ştiri de la asociaţii | Conferinţe | Cereri de reclamă Cereri de aderare | Contactaţi Liga

Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate
Transmite Sorana Şerban, vicepreşedinte comunicare şi informare

  

 Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) dă startul competiţiei
“Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”
 
Bucureşti, 1 noiembrie 2011. Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) lansează concursul anual dedicat studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate: “Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”. Totodată, LSRS va premia, împreună cu organizațiile studențești partenere, studenții români cu rezultate academice și extra-curriculare deosebite în țară.
Recunoaştere în ţară. Concursul are drept scop recunoaşterea meritelor studenţilor români din universităţi reputate la nivel internațional, care se remarcă în plan academic și extra-curricular prin rezultate lăudabile în anul universitar 2010-2011.
 
Categorii de premii. Având în vedere răspândirea geografică a studenţilor români şi realităţile mediului academic internaţional, LSRS ia în considerare, la această a treia ediție, următoarele categorii de premii: Studentul Român al Anului din America, Studentul Român al Anului din Europa, Studentul Român al Anului de pe alte Continente (altele decât America și Europa), Studentul Român Erasmus al Anului, Studentul Anului în România și Marele Premiu pentru Studentul Român al Anului din Străinătate.
 
Sunt binevenite candidaturi din toate domeniile de studiu— de la științele exacte la științele umaniste și arte. 
 
În ceea ce privește primele trei categorii de premii menționate, vor fi acordate distincții atât pentru nivelul universitar (licență), cât și pentru nivelul post-universitar (masterat și doctorat). Premiul Studentul Român Erasmus al Anului va fi oferit, ca și în cadrul ediției precedente, în scopul recunoaşterii meritelor studenţilor români care au beneficiat de mobilitate de studiu Erasmus pentru unul sau ambele semestre ales anului academic 2010-2011.
 
Totodată, pentru prima dată de la introducerea premiilor pentru excelență academică, LSRS va acorda, în colaborare cu ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Romania) și USR (Uniunea Studenților din România), un premiu adresat comunității studențești din România.
Nu în ultimul rând, competiția pentru Marele Premiu pentru Studentul Român al Anului din Străinătate este deschisă tuturor tinerilor români care au studiat în anul universitar 2010-2011 în străinătate, indiferent de continent. 
 
3,2,1...Start! Înscrierile sunt gratuite, se realizează exclusiv online şi se pot face până la data de 1 decembrie 2011. Pentru a participa la concurs, tinerii interesaţi vor trimite un dosar de candidatură pe adresa de e-mail: studentulanului@lsrs.ro,respectiv erasmus@lsrs.ro, menționând în titlul e-mail-ului secțiunea la care doresc să participe. Fiecare aplicație acceptată intră automat și în competiția pentru marele premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate!
 
Dosarul va conține un CV în limba română, engleză sau franceză și o scurtă autodescriere a candidatului, în limba română, cu diacritice, la persoana I, în cel mult 150 de cuvinte. Opțional, descrierea poate fi realizată și sub forma unui scurt videoclip de prezentare.
 
Câştigătorii vor fi selectaţi de un juriu alcătuit din personalități ale societăţii româneşti din mediul academic și profesional şi din reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), iar premiile vor fi acordate în cadrul Galei LSRS, care va avea loc pe 6 ianuarie 2012, la Bucureşti. 
Mai multe informaţii despre concurs şi eveniment se găsesc în: „Call for Applications”, „Criterii de Jurizare”,Regulamentul de Participare” şi la adresa : www.gala.lsrs.ro .  
 
În seara Galei, ai cuvântul! Ca și până acum, Gala LSRS 2012 are ca scop promovarea studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate cu rezultate academice deosebite. De asemenea, ea urmărește să faciliteze relaționarea și interconectarea comunității universitare din străinătate cu cea din țară și recunoașterea lor în spațiul public românesc. Totodată, Gala va marca aniversarea a trei ani de la înființarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
La Gală sunt așteptați peste 600 de studenţi şi absolvenţi români de peste hotare, tineri din țară ce aspiră să îşi definitiveze formarea universitară în străinătate, precum și persoane publice ale spațiului românesc și specialiști de renume din diverse domenii (cultural, diplomatic, economic, decizional-politic, sportiv, mediatic și al societății civile).
Persoană de contact
Sorana Şerban
Vicepreşedinte Comunicare şi Informare
0752038218
 
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o organizaţie non-guvernamentală echidistantă și apolitică, care oferă un cadru de dialog și de acţiune pentru studenţii și absolvenții români din țară și din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanți de valoare ai României, și o atitudine pozitivă față de perspectivele întoarcerii lor acasă. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele educaționale, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, precum şi de a facilita contribuţia lor la dezvoltarea societăţii româneşti pe termen mediu și lung.
Principiile LSRS sunt valoarea, inițiativa, profesionalismul și solidaritatea. În egală măsură, LSRS susține valorile și principiile democratice fundamentale într-un mod transparent, responsabil și integru.

 

Comentariile cititorilor
Aici puteţi adăuga comentariile Dvs.:     * câmpuri obligatorii
* Numele, Prenumele :   
Email : 
* Oraşul, Ţara :   
* Comentariul Dvs. : 
  

     Administrator | Webmaster | Contact | Impressum | Login      Copyright © LARG 2003 - 2017