Arhivă de ştiri
Start
Contactare
Despre noi
Statutul LARG
Biografii
Despre membrii ligii
Galerie foto
Realizări
Arhivă de ştiri
Impressum
Publicitate Web

Ambasada Română

Consulatul român München


   WESTFALIA   

Asociaţia germano-română WESTFALIA e.V. Minden


Actualizat la:
7 August 2011

eXTReMe Tracker

Activităţi | Ştiri de la asociaţii | Conferinţe | Cereri de reclamă Cereri de aderare | Contactaţi Liga

Trei întrebari
2008.12.19 Dipl.Ing.Adrian Constantinescu, corepondent independent

 Publicăm mai jos o scrisoare a domnului Adrian Constantinescu adresată TVRinternaţional. Cele trei întrebări sunt foarte actuale, având în vedere că românii de pretutindeni au fost recent chemaţi să-şi aleagă reprezentanţii în parlamentul României. Privind aceste întrebări, au existat, există şi vor mai exista multe dezbateri atât legislative cât şi politice. Considerăm că or ce încercare de a da un răspuns la aceste întrebări este un pas înainte, mai ales că în cazul de faţă este vorba de o persoană care cunoaşte destul de bine diaspora română din Germania.

Stimata doamnă Mihaela Crăciun,
 În calitate de realizatoare şi moderatoare a emisiunii "Articolul 7" vă expediez acest mesaj în nume propriu, cu experienţa unui român care trăieşte de 21 de ani în afara graniţelor actuale ale României, respectiv în RFG.
În ziua de 02.12.08 la emisiunea "Articolul 7" aţi avut o discuţie cu 2 cunoscuţi jurnalişti despre votul românilor din străinatate. În legătură cu aceasta, aş avea 3 întrebări:
 
1. CE ÎNSEAMNĂ A FI CETĂŢEAN ROMÂN?
2. CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMÂN? 
3. CE ÎNSEAMNĂ ŞI CE ESTE DIASPORA ROMÂNĂ
 
Răspunsul la prima întrebare este simplu şi fără echivoc: un cetăţean român este o persoană care indiferent de naţionalitate, religie, locul naşterii etc., posedă un act legal valabil emis de autorităţile statului român, act prin care face dovada că este înregistrat ca atare în evidenţa României.
 
În ceea ce priveşte a doua întrebare, se face adesea confuzie între termenul "cetăţean român" şi termenul "român". Acest lucru s-a mai discutat în diaspora cu prilejul diverselor conferinţe şi congrese ale românilor din afara graniţelor. S-a discutat chiar şi la Întâlnirea reprezentanţilor comunităţilor româneşti de la Stuttgart din 27 mai 2007, când aţi fost şi dvs. invitată şi când chiar subsemnatul am pus direct această întrebare: CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMÂN?
În condiţiile actuale, ale primului deceniu al secolului XXI, mai este valabilă sintagma: "Un român este o persoană născută pe teritoriul României (cu alte cuvinte în spatiul danubiano-carpatino-pontic) şi care simte, gândeşte şi vorbeşte româneşte” ?  
Se ştie că România a avut până în 1940 (anul dezmembrării României Mari) trei principale naţionalităţi conlocuitoare: maghiarii (respectiv secuii) , evreii şi  germanii. După instaurarea comunismului, dar mai ales după ’89, majoritatea evreilor şi a germanilor (aci se înţeleg şi că-sătoriile mixte) au emigrat. Unii şi-au mai păstrat valabilitatea documentelor româneşti şi deci sunt şi cetăţeni români (dublă cetăţenie). 
Întrebarea este: ce se întâmplă cu aceşti oameni? De facto sunt şi ei români (chiar daca de altă etnie) întrucât s-au născut în spaţiul românesc, iar unii gândesc şi vorbesc româneşte. Este cunoscut că literatura şi ştiinţa românească, fără aportul solid al cetăţenilor români de naţionalitate evreiască ori germană, ar fi fost azi mult mai săracă.  Ei bine, de jure, ei nu mai pot fi socotiţi români, întrucât acum pe buletinul lor de identitate e înscrisă altă cetăţenie. 
 
Nici noţiunea de DIASPORA nu este încă sută la sută definită. Autorităţile române au băgat în aceeaşi oală :
- pe românii, vlahii, moldovenii etc. din imediata vecinătate a graniţelor;
- pe românii care înnainte de instalarea comunismului au emigrat in alte ţări;
- pe românii care în vremea dictaturii comuniste au luat calea exilului;
- pe românii care s-au stabilit definitiv în alte ţări ; 
- pe români care în ultimul deceniu au plecat, cei mai mulţi în Spania şi Italia, în căutare de lucru, deci cu rezidenţă provizorie. 
(Va rog citiţi pe această temă Comunicatul de presă al Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania, din 11.11.08, www.larg.de )
 
 
Consider că orice dezbatere, orice studiu s-ar face privind aceste probleme, ele ar fi sterile dacă la ele nu ar participa şi cei în cauză, adică cei care trăiesc pe alte meleaguri şi care indiferent ce act de identitate au în buzunar, se consideră şi sunt cu adevărat români.
 
Cu deosebită stimă,
Adrian Constantinescu
 
Düsseldorf, 7 decembrie 2008

 

 

 

 
 
 

 

Comentariile cititorilor
Aici puteţi adăuga comentariile Dvs.:     * câmpuri obligatorii
* Numele, Prenumele :   
Email : 
* Oraşul, Ţara :   
* Comentariul Dvs. : 
  

     Administrator | Webmaster | Contact | Impressum | Login      Copyright © LARG 2003 - 2017